Iarăşi nu luarăm premiul Nobel. Conform unui cotidian din capitală, „chinezul Mo Yan i-a suflat Nobelul lui Cărtărescu”. Chestia ar fi trecut aproape neobservată, dacă patronul de la Hotnews, unul Cristian Sima, care sprijinea pe post de autoritate economică studiourile de televiziune cu complicitatea unor moderatori la fel de economişti ca el, ca să îi umfle cota şi să îi dea fraierii banii, nu o rupea la fugă. Acuma, oricine poate pierde premiul Nobel şi oricine poate pierde banii altora dacă speculează prost: ce e uluitor este tratamentul similar celor două situaţii de către opinia publică, începînd cu cei în cauză.
“Nu murim cînd vrem noi”, dar oare putem muri cum vrem noi?”, spune dl. Sima într-un interviu de săptămîna asta. „Mi-este frică efectiv fizic”, adaugă el. Dat fiind că nefericiţii creditori erau Dan Dăianu şi Cătălin Predoiu, oameni mai mult decît civilizaţi, sînt şanse mici să angajeze vreun basarabean să îi rupă picioarele, aşa că ar putea fi ceva mai bărbat? „Mi-e frică. Ştiu ce mă aşteaptă”, spune şi Mircea Cărtărescu, într-un uluitor interviu zilele astea în Formula As, referitor la iminenta schimbare politică. Şi continuă „Dar nu voi pleca decât silit: dacă voi fi persecutat, în cadrul unui stat autoritar, dacă nu voi mai avea încotro. Dacă libertatea de exprimare va fi restrânsă şi dacă vor începe răzbunările politice”. Fără să văd vreun motiv de entuziasm în regimul care ne aşteaptă, aş spune că dacă dl. Cărtărescu sub Nicolae Ceauşescu şi Ion Iliescu a putut publica fără probleme, lua premii şi chiar fi tradus în limbi străine, ceea ce nu era cazul altora, nu cred că riscă mare lucru nici acum, cînd trăieşte în UE. Nici dl. Sima, deşi filosofează despre moarte şi onoare, nu e în pericol să îşi tragă vreun glonte în cap. Nu îmi dau seama de unde curg telenovelismele astea peste noi, dar dacă un escroc se simte ameninţat de inocentele sale victime după ce deja s-a pus la adăpost nu ştiu cum s-o simţi un procuror care anchetează mafioţi, iar dacă un scriitor promovat toată viaţa de ţara lui are probleme că ia nişte înjurături în tabloide ce să mai vorbim de cei care au făcut închisoare pentru că au scris lucruri interzise şi care au publicat prin antologii postume.
Ca dovadă că dl. Cărtărescu nu are de ce se teme, premierul Ponta, ai cărui propagandişti nici ei nu prea pricep cum devine treaba cu premiul Nobel, au postat pe blogul lui felicitări că dl. Cărtărescu a fost printre nominalizaţi. Mai are vreo importanţă că nominalizările la Nobel nu se cunosc, sînt secrete timp de cinzeci de ani, că se fac sute de propuneri, de exemplu de preşedinţii de uniuni ale scriitorilor, dar că nu se ştie cine intră pe lista scurtă, ale cărui opere sînt citite de membrii juriului în trei luni? Cum sînt doar patru-cinci membri în juriu, şansele cuiva cotat de o casă de pariuri (la fel de autorizată ca şi firma din insulele Virgine a dlui Sima) pe locul treizeci să ajungă între cei citiţi sînt de fapt nule, deci nu am pierdut nici un premiu Nobel, că n-am fost mai aproape de el ca anul trecut. Din cauza publicării recente a cărţii mele „De ce nu iau românii premiul Nobel” am fost în situaţia comică de a mă suna ziarişti din ţară ultimele zile să mă întrebe de ce nu a luat Cărtărescu premiul Nobel. Păi ce, era pe cale să îl ia? Şi, în sfîrşit, nu l-a luat, e vina lui, îl face asta mai puţin un poet talentat? Eu nu o să recitesc Levantul cu alţi ochi, dar dvs? Care e subiectul?
Ion Iliescu, care … aici completati voi cu ce vreti, are atatea incat nici nu mai ma obosesc sa le insir.