Restul este istorie si unii au facut prea putin, mult prea putin: Ultimii douazeci de ani au adus democratie, libertati si un inceput de prosperitate. Oamenii calatoresc, isi implinesc visele si incearca sa-si consolideze familia si viata, spre binele generatiilor viitoare. Romania a evoluat mult in ultimele doua decenii. Dar politica este o sabie cu [...]
Dacă e să se prăbuşească Europa zilele astea, sub ruinele iluziei puterii ei de a-i schimba pe greci şi italieni – slavă Domnului, noi, românii, chiar nu avem nici o contribuţie, noi nu am reuşit să cheltuim nici cât ne-au dat -, o să povestesc nepoţilor mei, când vor ajunge la vârsta să-i intereseze asemenea [...]
Arta de a dribla istoria Mai 1997. Uniunea Europeană negocia la nivel înalt, la Amsterdam, amendarea substanţială a Tratatului semnat la Maastricht, în 1992. Prilej pentru fiecare dintre participanţi de a-şi promova interesele naţionale şi de a se poziţiona cât mai avantajos în noua configuraţie structural-poiitică. Marele elefant în magazinul cu porţelanuri fine al UE [...]
Incapacitatea de a empatiza cu „primăvara" arabă a dezvăluit, încă o dată – de parcă mai era nevoie? – cinismul societăţilor contemporane care nu mai freamătă decât atunci când propriul nivel de trai le este afectat. Orbite de consumul de dragul consumului, societăţile noastre europene nu mai găsesc resurse pentru a se entuziasma. Nu e [...]
Ambasadorul Ungariei în România, convocat la MAE Ungaria, sub tirul comunitatii internationale: noua lege a presei, comparata cu cenzura comunista Doi ani de reforme fiscale. Unde suntem? Sindicatele si sclavii moderni ai Europei Oamenii lui Emil Boc iau cu asalt tabăra lui VasileBlaga PSD şi PNL atacă proiectul Codului Muncii la Curtea Constituţională Arhiepiscopul Pimen, [...]
Propaganda sovietică Unele popoare şi-au impus cultura prin forţa armelor. Ele au supus iniţial militar, apoi şi cultural. În ultimele decenii s-a trecut de la Războiul Rece la războaiele culturale. Expansiunea limbii engleze sau a limbii ruse peste ţările mici şi sărace le poate include în manualul de istorie la capitolul „războaie greşite”. Nu cred [...]
"După cum ştiu românii cultivaţi, o nenorocire nu vine niciodată singură. După câteva săptămâni mizerabile, se pare că lucrurile se vor înrăutăţi. Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a avertizat că economia se va contracta probabil cu peste 1,5% în acest an" "În timp ce Europa de Vest se scaldă într-un val de căldură, România face curăţenie [...]
Continue reading about Din afara lucrurile se vad un pic diferit
Articol preluat din revista Lumea Discurs susţinut de consilierul preşedintelui W. Wilson, Benjamin H. Freedman, în 1961 Aici, în Statele Unite, sioniştii şi coreligionarii lor deţin un control total asupra guvernului nostru. Din foarte multe motive (prea multe şi prea complexe pentru a le analiza acum), sioniştii şi coreligionarii lor conduc aceste State Unite, precum [...]
Continue reading about Un evreu-american avertizează SUA „Vom avea aceeaşi soartă ca germanii"


Recent Comments