Ce puteam face ca să evităm ca fondurile noastre europene să intre în faliment chiar înainte de a decola, împotmolind rata de absorbţie, şi pe cîştigătorii care descoperă acum că riscă să pună din buzunar tot ce au cheltuit? E greu în cîteva cuvinte să explici cum am ajuns noi sub Bulgaria la acest capitol decisiv pentru dezvoltarea noastră şi într-un moment economic în care asta era alternativa la căderea investiţiilor străine de la 8 miliarde de euro în 2008 la 1,9 mld. euro în 2011. Văd că premierul Ponta a pus subiectul pe lista de bombe lăsate moştenire de regimul precedent la punctul patru. Ar trebui să fie primul!
Ne aşteptam să fie un an de recuperare a ritumului absorbţiei la fonduri europene, mai ales pe seama unor bugete mari la proiecte de infrastructură (unde dacă reuşeşti să cheltuieşti mult, rata creşte- pe înţelesul tuturor, fără ca neapărat obiectivele atinse să fi fost cele juste). E clar însă că nu va fi aşa, auditurile au dus la întreruperea şi suspendarea plăţilor în mai multe programe esenţiale. Creşterea absorbţiei de fonduri europene ar trebui să fie prioritatea zero a Guvernului şi înainte, şi după noiembrie, oricine ar fi la guvernare. În cinci ani şi jumătate de când UE a pus la dispoziţie cele 19,6 mld. euro prin intermediul celor 7 programe finanţate din fondurile structurale, România nu a reuşit să absoarbă decât cca 2 mld. Euro, deci aproximativ 9 %, în condiţiile în care peste jumătate din totalul banilor europeni pe acest ciclu ar trebui să fie deja în puşculiţa noastră. Ce se întîmplă e contrariul, în fiecare zi auzim de plăţi suspendate şi rambursări anulate. Cineva plăteşte tot ce nu s-a cheltuit şi administrat ca lumea, de la celebrul meci ai lui Bute organizat de Elena Udrea, care nu putea fi decontat şi nici nu a fost, pînă la diverse alocări de către primării rurale, pentru care sumele astea sînt bani serioşi, care trebuie acoperiţi în general de la buget. Deci la toate programele publice sfîrşim prin a da, nu a lua, iar firmele care au luat -unele- iau credite în avans şi nu se ştie, dacă programele nu se deblochează, cînd şi cum le vor da înapoi.
Răspunderea nu e aşa simplă cum transpare din lista Ponta, multe încălcări fiind la nivel regional, judeţean sau local. Auditurile arată nu încălcări ici şi colo, ci o lipsă cvasigenerală de implementare a regulilor şi ignorare a avertismentelor date de evaluatori şi consultanţi. Există mai multe reguli, în general bune, în acest domeniu ca în oricare altă zonă, dar nu sînt mai mult respectate decît în alte domenii. Ca regulă generală, auditurile nu sînt publice, Romaniacurata.ro publică în această săptămîna un asemenea document confidenţial, privitor la Ministerul Muncii şi programul de resurse umane, e destul să vă uitaţi pe el casă vedeţi cît de întinsă este problema. În urma unor asemenea audituri se fac planuri de remediere, şi acelea secrete, astfel încît cu excepţia opririi fondurilor Bruxellesul chiar nu are instrumente. Dar asta e o catastrofă, dat fiind că pentru noi e musai să absorbim în acest an 3,5 mld. euro pentru a nu intra în aşa-numitul proces de dezangajare (adică de pierdere a unor fonduri alocate în 2007).
Ce a găsit auditul de la Ministerul Muncii? Aprobări de proiecte cu bugete neviabile şi achiziţii nejustificate, din cauza unui proces de evaluare necorespunzător sau a faptului că opinia evaluatorilor nu a fost luata in considerare; Verificările de management prezintă o „deficienţă sistemică” in ceea ce priveşte metodologia aplicată pentru eşantionarea documentelor justificative, ceea ce conduce la un volum foarte limitat de documente justificative controlate. In plus, verificările nu acoperă în mod suficient aspecte precum desfăşurarea reala a activităţilor, dubla finanţare. Deşi achiziţiile publice sînt un domeniu important de risc, sînt obiectul doar al controalelor la fata locului, care sunt efectuate pe baza unui eşantion mic. Oportunitatea lor nu e controlată de nimeni nici în acest caz, doar corectitudinea.
Mai multe audituri şi cercetări europene, comandate de OLAF şi DG Regio se calcă pe picioare zilele astea, încercînd să stabilească „steguleţe roşii” prin care să poate fi prezise cazurile de încălcare. Cunosc situaţia exactă a fiecărei încercări, toate se luptă cu probleme structurale de a obţine date relevante, ceea ce în sine ne arată unde e problema. Să fiu în locul lui Victor Ponta, cu ghilotina deasupra banilor, aş lua fără întîrziere măsurile care se impun, fără să mai aştept rezultatele auditurilor. Ce putem face: