Pentru mine personal, faptul că l-am susţinut pe Traian Băsescu, că am crezut în el, că în ciuda defectelor lui omeneşti nu l-am lăsat baltă, deşi am scris mereu critic când am crezut că e cazul, s-a transformat într-o usturătoare înfrângere. Am devenit, alături de Liiceanu, Vladimir Tismăneanu sau Patapievici, un pupincurist al lui Băsescu, pe când Geoană, Voiculescu, Vadim, Tăriceanu, Nistorescu, Patriciu, Roşca Stănescu şi legiuni întregi de alţi patrioţi din politică şi din cultură sunt campioni ai democraţiei.

Ei au văzut limpede ameninţarea dictaturii, pe când noi ne-am dat de partea ei. Noi suntem cei orbi (sau poate cei îmbogăţiţi de Băsescu, sau poate cei fascinaţi de puterea absolută), pe când ei, cu ochii lor albaştri aţintiţi în zare, au văzut limpede în viitor. Acum mi-e clar că am fost un imbecil în ultimii ani. Mi-e limpede că între Voiculescu şi Liiceanu ar fi trebuit să aleg tabăra primului.

Ştiu acum că Vladimir Tismăneanu m-a târât în grupul intelectualilor puţini, când locul meu ar fi trebuit să fie lângă cei care apără miliardele lui Patriciu. I-am crezut pe Sever Voinescu şi pe Mihăieş, m-am lăsat orbit de calda prietenie pe care le-o port şi mi-am rătăcit drumul care trebuia să mă ducă lângă Vadim.

 via

Tags: geoana, mircea cartarescu, patriciu, politica, rosca stanescu, tariceanu, traian basescu, vadim, voiculescu