Idei de marketing
16 April 2008, 6:06 am
Stateam linistit pe fotoliu si ma scremeam sa-mi vina inspiratia, care ce-i drept imi cam lipseste in ultima vreme. Zic sa arunc un ochi prin presa de azi sa vedem ce mai e nou si ce mancatori de rahat ne mai umplu creierele si asa goale.
Peste ce dau, peste o idee, cica noua, de marketing (zic noua, pentru ca la noi nu a mai fost ), pe alte meleaguri am mai auzit asa ceva. Sa va povestesc in 2 pasi si 3 miscari despre ce este vorba. Flanco, lanseaza o noua idee de marketing si anume, daca Romania iese campioana europeana la fotbal, Flanco da banii inapoi celor care vor cumpara televizioare LCD, plasme sau proiectoare. Dar stai ca nu-i asa de simplu, daca cumparati un produs mai scump de 15.000 de lei, suma returnata va fi de 15.000 de lei si nici un leu mai mult.
Asta ca sa nu iasa in gaura foarte mare in cazul in care Romania nu se acopera cu glorie. Cand am citit aceasta noua idee de marketing era sa ma scap pe mine cu tot cu inspiratie. Ca nu suntem in stare sa lansam o campanie noua si compiem din alte parti, asta stiu, dar ma intreb oare daca se intampla ca Romania chiar sa castige (sanse mici de tot) si domnii care au avut aceasta idee de a copia din afara se vad nevoiti sa returneze o gramada de cascaval inapoi, ce vor face?
Ii vor concedia pe cei de la marketing sau le vor pune lor in carca acest esec? Stim bine faptul ca Flanco nu prea sta bine intr-un top al vanzarilor, desi au reclama garla prin presa romaneasca din cate am observat.
pentru destepti care isi dau seama, acesta nu este un post platit-ironie fina pentru cine intelege ceea ce nu e de inteles
Comments
3 Responses to “Idei de marketing”
Leave a Reply
au zis si ei pt ca oricum romania nu are sanse sa devina campioana europeana, daca trec de grupe devine sigur, dar cred ca cei de la flanco nu-si doresc deloc acest lucru
originala sau nu imi place ideea
i-a dus capu’ bine, sigur va prinde bine la publicul roman, unde sunt promotii, oferte si chestii de genul asta, hop si romanii nostri!!!
hai repedeeeee sa cumparam de la Flancooooooo!!!!:))