Toata lumea vrea credite, toata lumea vrea cate ceva ca sa traiasca mai bine, insa putini sunt aceia carora o banca le mai accepta cererile. Insa au aparut asa zisele companii de creditare, care bat la usa, ca sa ma exprim cat mai elegant si dau banii mai mult decat repede. Majoritatea cad in aceasta plasa si semneaza un astfel de contract, dar ar trebui sa stie ca se percep niste dobanzi, hai sa le zicem fabuloase.
Treburile sunt foarte simple, ai nevoie doar de o copie dupa buletin sau de o adeverinta de venit sau uneori si mai putin, poti sa te prezinti doar cu fluturasul de salariu si gata, totu-i rezolvat. Dai doar un telefon, soliciti o suma de bani, esti acceptat pe loc, iar apoi nu trebuie decat sa trimiti hartiile necesare pentru un accept final.
Cand se primeste toata hartogaraia, compania iti vireaza chiar si in aceasi zi banii intr-un cont bancar. Fericit esti, pana realizezi cat ai de plata si cat timp platesti, degeaba ni se dau sfaturi ca sa citim acele contracte de 1000 de ori, credeti-ma majoritatea nu inteleg acele contracte, decat poate in prezenta unor avocati si atunci daca acestia sunt buni specialisti.
Deci, esti refuzat de banca, unde oricum aveai o dobanda…si cand realizai cat trebuia sa rambursezi pentru suma primita te apucai cu mainile de cap… te duci astfel la o companie de creditare care mai mult ca sigur ca te va accepta, dar unde vei plati cu varf si indesat pentru suma primita si iti vei blestema zilele!!!


March 5th, 2008 at 07:38
Asta este camatarie pe fata, pentru ca dobanzile depasesc 60%. Asta este pretul pe care il platesti pentru evitarea birocratiei din banci. Merita!?!
March 5th, 2008 at 14:33
da, ai dreptate…CAMATARIE CU ACTE IN REGULA
March 5th, 2008 at 22:21
@Loppy-camatarie, camatarie, dar te rezolva pe loc cand ai cea mai mare nevoie?!spre deosebire de banci care in loc de bani de cele mai multe ori iti dau m***!!!